Drept Comercial

Cu ce te putem ajuta în materie de drept comercial?

Experiența noastră

Avocații din cadrul GO-LEGAL au o experiență de peste 10 ani în domeniul dreptului comercial, asistând clienți din diverse sectoare industriale în activitatea lor de zi cu zi și oferind consultanță privind negocierea, încheierea și executarea contractelor comerciale.

Activitatea avocaților GO-LEGAL acoperă atât consultanță strategică în etapa precontractuală, asistență privind redactarea și negocierea contractelor, precum și asistență continuă pe parcursul derulării relațiilor contractuale. Astfel, avocații specializați în drept comercial GO-LEGAL au experiența necesară pentru a-ți oferi suportul și asistența juridică de care ai nevoie.

Avocații noștri specializați în drept comercial sunt parteneri de încredere pentru companiile care își doresc să maximizeze potențialul de creștere și expansiune într-un mediu de afaceri dinamic.

Serviciile noastre de drept comercial au în vedere, printre altele:

  • redactarea și revizuirea contractelor comerciale, precum și asistență în procesul de negociere;
  • analize juridice de tip „due diligence” privind contractele comerciale;
  • redactarea și transmiterea de notificări, somații, adrese și cereri de orice fel care pot deveni necesare pe parcursul executării unui contract;
  • asistență juridică pe parcursul derulării contractelor în vederea asigurării respectării obligațiilor asumate și a aplanării oricăror posibile riscuri izvorâte din neexecutarea conformă;
  • asistență juridică și reprezentare în litigiile având ca temei obligațiile contractuale, inclusiv în cadrul procedurilor având ca obiect executarea obligațiilor de plată și recuperarea debitelor (procedura somației de plată, procedura ordonanței de plată, reprezentare în faza executării silite etc.).

Avantajele colaborării cu noi:

Avocații echipei GO-LEGAL au asistat clienți care activează în multiple industrii, cum ar fi industria tehnologică și IT, industria media și divertisment, industria imobiliară. Experiența acumulată ne permite să îți acordăm asistența necesară și personalizată de care ai nevoie, adaptându-ne mereu nevoilor și obiectivelor tale sau ale companiei tale.

Pentru noi, fiecare client este unic, și ne dedicăm să înțelegem în profunzime specificul afacerii tale, pentru a oferi soluții juridice inovatoare și personalizate. Indiferent de complexitatea tranzacțiilor sau de provocările legislative cu care te confrunți, noi îți oferim suportul de care ai nevoie pentru a lua cele mai bune decizii.

Avocații noștri înțeleg pe deplin importanța derulării fără probleme a business-ului unei întreprinderi pentru succesul și continuitatea sa. Fiecare contract reprezintă o piesă esențială în strategia de business, iar noi ne asigurăm că toate clauzele sunt clar formulate, riscurile sunt minimizate și interesele afacerilor clienților noștri sunt protejate la fiecare pas.

Oferim consultanță detaliată și personalizată, astfel încât clienții noștri să se poată concentra pe dezvoltarea afacerii lor, având certitudinea că aspectele legale sunt gestionate cu profesionalism.

Solicită o consultație

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Nume