Insolvență
Cu ce te putem ajuta în materie de Insolvență și Restructurare?
Arii de expertiză
Experiența noastră
GO-LEGAL oferă servicii complete în domeniul insolvenței, restructurării și reorganizării judiciare, combinând experiența avocaților specializați cu expertiza practicienilor în insolvență.
Cu o experiență de peste 10 ani în gestionarea procedurilor de insolvență, reorganizare și faliment, asistăm societăți aflate în dificultate financiară, creditori, asociați, administratori și investitori în identificarea și implementarea celor mai eficiente soluții juridice și de restructurare.
Unul dintre principalele avantaje ale colaborării cu noi constă în abordarea integrată pe care o oferim. Pe lângă serviciile de consultanță și reprezentare juridică, dispunem și de o practică dedicată insolvenței.
Prin intermediul Cabinetului de insolvență putem asigura gestionarea efectivă a procedurilor prevăzute de lege. Astfel, oferim clienților servicii complete atât din perspectiva avocatului specializat în insolvență, cât și din perspectiva practicianului în insolvență, putând exercita atribuțiile specifice administratorului judiciar și lichidatorului judiciar, în condițiile legii.
Echipa noastră oferă soluții personalizate de restructurare și redresare, adaptate specificului fiecărei afaceri și obiectivelor acesteia. Această abordare ne permite să înțelegem în profunzime toate aspectele unei proceduri de insolvență și să oferim soluții eficiente atât pentru companiile aflate în dificultate financiară, cât și pentru creditorii acestora.
Serviciile noastre vin să te sprijine indiferent de situația ta (societate aflată în dificultate, asociat sau acționar, administrator, creditor, debitor etc.), atât în faza de pre-insolvență, cât și pe toată durata procedurii de insolvență, reorganizare judiciară sau faliment.
Servicii de practician în insolvență:
Pe lângă asistența juridică oferită în materia insolvenței și restructurării, asigurăm și servicii specifice procedurilor de insolvență prin intermediul Cabinetului nostru de insolvență.
Putem prelua atribuțiile prevăzute de lege în cadrul procedurilor de insolvență, inclusiv în calitate de administrator judiciar sau lichidator judiciar, gestionând cu profesionalism toate etapele procedurii.
Experiența noastră combinată în calitate de avocați și practicieni în insolvență permite o abordare completă a fiecărui dosar, de la identificarea soluțiilor de restructurare și redresare până la administrarea procedurii și valorificarea activelor.
Obiectivul nostru este de a proteja interesele tuturor participanților la procedură și de a identifica cele mai eficiente soluții pentru conservarea valorii afacerii, restructurarea activității sau, după caz, lichidarea eficientă a patrimoniului.
Serviciile noastre în materia insolvenței și restructurării:
Avocații noștri specializați în insolvență și restructurare, precum și practicienii în insolvență te pot ajuta în cadrul operațiunilor de restructurare oferindu-ți, printre altele, următoarele servicii:
- consultanță de specialitate în domeniul restructurării de business, operaționale și financiare;
- consultanță acordată societăților aflate în dificultate financiară cu privire la opțiunile disponibile pentru prevenirea insolvenței cum ar fi: acordul de restructurare a activității și a datoriilor, precum și concordatul preventiv care oferă posibilitatea de suspendare temporară a oricărei executări silite de care companiile pot beneficia, având astfel posibilitatea de renegociere cu partenerii, într-un cadru reglementat, care să permită o restructurare a afacerii și a datoriilor;
- analiza contractelor în derulare, a clauzelor dezechilibrate, a comisioanelor, a garanțiilor excesive și a altor riscuri existente în contracte;
- negocierea și eșalonarea datoriilor, adaptarea contractelor, recuperarea creanțelor, identificarea activelor de vânzare neesențiale pentru activitatea curentă a companiei.
Reorganizare și faliment:
În ceea ce privește procedura insolvenței, a reorganizării și a falimentului, îți putem oferi, printre altele, următoarele servicii:
- consultanță acordată societăților în cadrul procedurilor de insolvență sau faliment și/sau creditorilor acestora;
- redactarea cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau faliment, inclusiv a declarațiilor obligatorii prevăzute de lege;
- redactarea contestației împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvență;
- redactarea declarațiilor de creanță în cadrul procedurilor de insolvență și faliment;
- redactarea contestațiilor specifice insolvenței cum ar fi: contestație la tabelul preliminar sau definitiv al creanțelor, contestație la măsurile luate de administratorul sau lichidatorul judiciar etc;
- redactarea cererilor de plată și a acțiunilor în anularea actelor frauduloase etc;
- consultanță cu privire la posibilitățile și strategiile de recuperare a creanțelor împotriva societăților aflate în insolvență sau faliment;
- întocmirea și implementarea unui plan de reorganizare;
- asistență și reprezentare în cadrul întâlnirilor organelor de decizie, respectiv comitetul creditorilor și adunarea creditorilor;
- asistență și reprezentare în procedura de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere şi/sau de supraveghere din cadrul societăţii;
- asistență și reprezentare în fața instanțelor naționale în toate aspectele privitoare la insolvență, reorganizare sau faliment;
- asistență în vânzarea activelor.
Avantajele colaborării cu noi:
Avocații și practicienii în insolvență din echipa GO-LEGAL, în cei 10 ani de practică, au asistat și reprezentat companii aflate în procedura de insolvență, reorganizare și faliment din diverse sectoare de activitate cum ar fi: industria imobiliară, industria retail, servicii financiare, energie, industria alimentară, transport, construcții, industria farma și de servicii medicale, turism, agricultură.
Astfel, indiferent de sectorul de activitate în care activezi și problema cu care te confrunți, suntem pregătiți să îți acordăm asistența necesară și personalizată de care ai nevoie, adaptându-ne mereu nevoilor și obiectivelor tale și ale companiei tale.
Pentru noi, fiecare client este unic, și ne dedicăm să înțelegem în detaliu specificul afacerii tale, pentru a-ți oferi soluțiile juridice prompte și eficiente de care ai nevoie pentru a lua cele mai bune decizii.
Asistența noastră este întotdeauna proactivă și orientată către prevenirea și minimizarea riscurilor, astfel încât tu să-ți poți proteja afacerea la fiecare pas.